Sălbăticie la Ponorâta: Un tânăr a distrus parbrizul unei mașini și a încercat să fure un portofel

Luni, 9 octombrie, polițiștii Postului de Poliție Coroieni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 24 de ani din Vălenii Lăpușului. Ulterior acesta a fost arestat preventiv.

În fapt, la data de 7 octombrie, la ora 17.17, polițiștii au fost sesizați de către o femeie despre faptul că în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism pe D.J. 109G, prin cartierul Ponorâta, un tânăr s-ar fi urcat pe capota autoturismului său, iar din cauza mulțimii de persoane aflate pe partea carosabilă a fost nevoită să oprească autoturismul, moment în care tânărul aflat pe capotă i-a cerut 50 de lei. Din cauza faptului că a fost refuzat, acesta a luat o piatră cu care a distrus parbrizul autoturismului.

Totodată, în spatele autoturismului apelantei au mai oprit alte două autovehicule, iar bărbatul i-a acostat și pe conducătorii acestora cu scopul cerșetoriei.

Întrucât unul dintre conducătorii auto a refuzat să îi ofere bunurile solicitate, tânărul ar fi încercat să sustragă un portofel din habitaclul autoturismului, iar pentru a preveni furtul șoferul l-a împins, moment în care a căzut pe partea carosabilă.

Ca urmare a leziunilor suferite, tânărul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș în vederea acordării de îngriji medicale de specialitate.

În cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu-Lăpuș a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tentativă la tâlhărie calificată în formă continuată.

Acesta a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Maramureș.

ZiarMM

Foto arhivă

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu