Sancțiuni de aproape 10.000 de lei aplicate de polițiștii rutieri din Vișeu de Sus

Joi, 4 martie, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Vișeu de Sus au efectuat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră împreună cu specialiști din cadrul R.A.R. Maramureș.

În cadrul acțiunii au fost verificate 32 de autovehicule, 45 de persoane au fost legitimate și au fost efectuate 10 testări cu aparatul etilotest, informează IPJ.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 10.000 de lei.

Ca măsură complementară s-a dispus reținerea a cinci certificate de înmatriculare și a unui permis de conducere pentru conducere cu alcoolemie.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu