SCANDAL- Bătaie la un supermarket din Sighet

Reglare de conturi la un centru comercial din Sighet aseară, în jurul orei 22.00. Polițiștii din Sighetu Marmației au fst solicitați să intervină la scandalul de la magazinul de pe strada Bogdan Vodă. Aceștia au stabilit, în urma cercetărilor făcute la fața locului, că pe fondul unor discuții contradictorii, un bărbat de 44 de ani a fost agresat de trei tineri, cu vârste de 19 și 21 de ani.

„Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice”, arată IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu