SCHIMBĂRI DIN IUNIE – Arderile necontrolate de deșeuri vor fi pedepsite mai aspru

Amenzile pentru firmele care se fac vinovate de arderi neconforme ale deșeurilor vor crește semnificativ de luna viitoare, odată cu intrarea în vigoare a Legii 141/2023 publicată în 26 mai în Monitorul Oficial. Foarte important de precizat este că amenzile nu vor mai putea fi plătite la jumătate din minimul legal. Noua lege prevede amenzi care pleacă de la 50.000 de lei și pot ajunge la 500.000 de lei. În continuare constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute de prezenta lege va fi realizată de către comisarii și persoanele împuternicite din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

Noua lege vobește și despre infracțiuni, deci dosare penale: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă operarea oricărei instalații sau instalații de ardere, instalații de incinerare a deșeurilor ori instalații de coincinerare a deșeurilor cu încălcarea prevederilor art. 4 alin. (1), dacă aceasta a fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală ori vegetală, sau continuarea activității după ce s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale complementare de suspendare a activității, respectiv constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, operarea după aducerea de modificări substanțiale în sensul art. 3 lit. i) a oricărei instalații ori instalații de ardere, instalații de incinerare a deșeurilor sau instalații de coincinerare a deșeurilor, fără a deține autorizație integrată de mediu/autorizație de mediu care să includă și condiții de funcționare corespunzătoare respectivelor modificări”.

Mai spunem doar că suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 1.000 lei și 25.000 lei.
Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu