Ședință festivă la Poliția Maramureș: Ce a spus noul șef al Inspectoratului

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş a avut loc miercuri, 29 noiembrie, şedinţa festivă organizată cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României. Alături de poliţişti, la eveniment au fost prezenţi Rudolf Stauder, prefectul Județului Maramureș și Diana Mureșan, din partea Serviciului Judeţean Maramureş a Arhivelor Naţionale.

”Comisar șef de poliție Constantin Ilea, împuternicit șef al inspectoratului, şi-a exprimat încrederea într-o colaborare de succes pe perioada mandatului său, atât cu polițiștii din subordine cât și cu partenerii instituționali și a reiterat importanța respectării de către fiecare polițist a principiului unității, al integrității și al respectării normelor deontologice.

Totodată el a transmis felicitări celor 50 de polițiști maramureșeni care s-au evidențiat în mod excepțional în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, fiind recompensați cu avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim. Au fost acordate de asemenea “Mulțumiri scrise” polițiștilor care au obținut rezultate profesionale deosebite pe parcursul anului 2023.

Consiliul Teritorial Maramureş al Corpului Naţional al Poliţiştilor le-a oferit celor 10 ofițeri și 40 de agenți de poliție avansaţi diplome de excelenţă, „obstacol” în calea uitării acestei zile însemnate.

În acelaşi context, domnul prefect şi-a exprimat aprecierile şi mulţumirile faţă de munca şi reuşitele poliţiştilor maramureşeni, şi le-a transmis atât lor cât şi familiilor acestora, La mulţi ani cu ocazia Zilei Naţionale a României!”, transmite IPJ Maramureș.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole