Șeful de stat major: Armata germană trebuie să fie „aptă pentru război” în cinci ani

Şeful de stat major al armatei germane, Carsten Breuer, consideră că este necesar ca Bundeswehr-ul (armata), în curs de modernizare de la lansarea războiului rus în Ucraina, să fie „aptă de război” în cinci ani, potrivit unui interviu publicat în ediţia de în ediţia de duminică a ziarului conservator Die Welt, relatează AFP, informează AGERPRES.

„Pe baza diferitelor analize şi când văd ameninţarea potenţială pe care o reprezintă Rusia, pentru noi înseamnă cinci până la opt ani de pregătire”, a declarat generalul Carsten Breuer.

„Aceasta nu înseamnă că va fi un război atunci. Dar este posibil. Pentru că sunt militar, spun: în cinci ani, trebuie să fim apţi pentru război”, a insistat el.

Pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, „ne confruntăm cu posibilitatea unui război impus din exterior”, a avertizat responsabilul militar german.

Aptitudinea pentru război înseamnă „mult mai mult” decât capacitatea de apărare, a continuat ofiţerul superior. „Pe lângă disponibilitatea personală şi materială, este vorba şi de schimbarea necesară de mentalitate la care trebuie să ne supunem”, a explicat el.

Trebuie să existe o „schimbare de mentalitate, atât în societate, cât şi, mai ales, în Bundeswehr”, a apreciat generalul german.

În ceea ce priveşte Alianţa Atlantică, Carsten Breuer a admis, de asemenea, că ţara sa va putea pune la dispoziţie anumite capabilităţi promise mai târziu decât era planificat, fără a preciza natura lor din motive de securitate.

În cadrul noii strategii de descurajare şi apărare a Alianţei Nord-Atlantice, Germania doreşte să menţină 35.000 de soldaţi în disponibilitate pe viitor. Aceasta include o divizie a armatei complet echipată şi pregătită să intervină din 2025 şi o alta din 2027.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu