Și-a agresat și amenințat soția: Ordin de protecție provizoriu emis de polițiștii din Rozavlea

Miercuri, 19 mai, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Rozavlea au fost sesizați de către o tânără de 21 de ani din localitate cu privire la faptul că soțul acesteia, un tânăr de 26 de ani, a agresat-o fizic și a amenințat-o.

La fața locului au fost identificate persoanele implicate în scandal, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, informează IPJ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu