ȘI PROFESORII POT SALVA! Proiect al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș

În zilele de 24 și 25 noiembrie 2023 a fost demarat proiectul „Și profesorii pot salva!”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, liceul Tehnologic Ocna Șugatag fiind gazda primei ediții a proiectului, în care voluntari ai Fundației au prezentat în mod teoretic și practic manevre salvatoare de vieți.

„Un număr de 31 de cadre didactice și personal auxiliar din liceu și structuri au lucrat în echipe și au exersat manevrele prezentate. Mulțumiri voluntarilor Fundației pentru S.M.U.R.D., în special familiei Ulițe. De asemenea aducem mulțumiri conducerii liceului, domnului prof. Andreica Gheorghe și doamnei prof. Orga Ioana Anca, care au manifestat deschidere și interes față de proiect.
La eveniment au participat domnul prof. Pop Mihai-Cosmin, inspector școlar general și doamna prof. Pîrvu Maria Gabriela, inspector școlar.

Acest proiect are ca misiune crearea unui mediu mai sigur în unitățile de învățământ maramureșene și deprinderea mijloacelor de intervenție în vederea acordării primului ajutor în situații de urgență”, arată Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu