Sindicaliștii cer reanalizarea Legii pensiilor. Care sunt nemulțumirile

Sindicaliștii din Cartel Alfa au ieșit public și au cerut reanalizarea unora dintre prevederile Legii pensiilor. Cartel Alfa propune modificarea articolului 88 alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 „pentru a ajusta punctajul suplimentar acordat lucrătorilor cu activități în condiții speciale și deosebite, astfel încât să se asigure echitatea în calculul pensiilor. De asemenea, este necesară modificarea articolului 84 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 pentru a stabili o valoare a punctului de referință diferită pentru perioadele lucrate în condiții speciale, astfel încât să se țină cont de dificultatea și impactul asupra duratei vieții lucrătorilor, cat si a contributiilor suplimentare”.

„Aceste modificări sunt esențiale pentru asigurarea justiției sociale și a respectului față de contribuțiile aduse de salariații cu locuri de muncă în condiții speciale și deosebite. Aceste schimbări vor duce la eliminarea confuziei și posibilelor abuzuri ale unor funcționari din cadrul CNPP legate de dreptul cumulului pensiei cu salariul, înlăturarea injustiției sociale a lucrătorilor care au muncit sau muncesc în grupele speciale sau deosebite de muncă, permițând realizarea dezideratului: „două persoane care ies la pensie în perioade diferite, cu aceleași condiții, să aibă în aceeași lună aceeași valoare de pensie”. În spiritul protejării libertății de a lucra într-un mediu echitabil și sigur, CNS Cartel ALFA susține modificările solicitate care vor contribui la asigurarea unei legislații care să faciliteze accesul la muncă și să protejeze drepturile lucrătorilor în întreaga lor diversitate”, spune Bogdan Iuliu HOSSU, președinte CNS „Cartel ALFA”.

Se propune, în loc de 0,25 puncte, cât este în prezent, să fie de 0,375 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1
aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii;, respectiv în loc de 0,50 puncte, cât este acum – 0,75 puncte pentru fiecare lună în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii. Sindicaliștii mai propun ca valoarea punctului de referință să fie de 81 de lei pentru perioadele lucrate în condiții normale și deosebite de muncă și de 110 de lei pentru perioadele lucrate în condiții speciale de muncă.

Se mai propune valoarea de „0,375 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,0125 puncte pentru fiecare zi în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite, potrivit legii, respectiv 0,75 puncte pentru fiecare lună, respectiv 0,025 puncte pentru fiecare zi în care au desfăşurat activităţi în locuri încadrate în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit legii”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu