STAȚII GPL MARAMUREȘ – Controale ale inspectorilor de muncă în întreg județul

Începând cu data de 29 august, la nivelul județului Maramureș au fost demarate controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș pe tot ce înseamnă stații GPL. Evident că aceste controale vin după tragedia de la Clevedia, când s-a dezlănțuit iadul și acum sute de oameni de au de suferit.

„Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii, în perioada 29.08 -8.09.2023 se desfășoară o Campanie Națională pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecția sănătății lucrătorilor de către angajatorii care desfășoară activități de depozitare și comercializare a carburanților auto tip GPL – cod CAEN 4671.

Pe cale de consecință la nivelul județului Maramureș au fost demarate aceste acțiuni de control, atât în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și domeniul relațiilor de muncă”, precizează ITM Maramureș. Rezultatele acestor acțiuni de control vor fi comunicate la finalizarea campaniei.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu