ȘTEFAN DĂRĂBUȘ: Casa Ambasadorilor, un proiect fantastic demarat la Mița Biciclista de Ambasadori

Casa Ambasadorilor e un proiect fantastic, pe care l-au demarat la Mița Biciclista, în București, Ambasadorii HHC România- Amalia Enache, Mihai Morar, Alexandru Tomescu, David Popovici și Marius Manole. O spune Ștefan Dărăbuș, care recunoaște că acești oameni „sunt locomotiva acestei campanii și își propun să contribuie la strângerea banilor pentru o Casă Familială, în București, în care să poată trăi 12 copii cu nevoi speciale. Am recreat atmosfera dintr-o cameră de orfelinat și am făcut o expoziție foto, cu imagini din primele orfelinate închise de noi, în urmă cu mai bine de 20 de ani. Au fost acolo parteneri, donatori și susținători”.

Ambasadorii noștri sunt oameni absolut fantastici. Pe Amalia Enache o știu de 15 ani, din 2009. Un an mai târziu, ne-a vizitat proiectele și tot atunci a devenit Ambasador Hope and Homes for Children Romania. În 2013, am organizat prima ediție a Hope Concert, la Ateneul Român și Amalia a prezentat fiecare gală, de atunci. Au urmat galele Twin Art și Hope Ball. A fost gazda evenimentului de lansare a campaniei Testamentul lui Rebengiuc: Nu timpul le rezolvă pe toate, ci oamenii. În 2021 și 2022 a realizat pentru HHC două sezoane de podcasturi, Cu Inima la Vedere. Împreună cu Mihai Morar, a găzduit și evenimentele de lansare a Burselor DAR. Pe Alexandru Tomescu l-am cunoscut în curtea unui prieten, pe strada mea. Era pe capota unei mașini de teren pe care o reparau și țin minte că avea un levier în mâini. Părea că îl mânuiește cu la fel de multă dexteritate cum face cu vioara lui Stradivarius. Am intrat în vorbă, ne-am împrietenit și, din 2012, este Ambasador HHC România. Tot atunci, a dedicat Turneul Național Stradivarius cauzei noastre, susținând 12 concerte în 12 catedrale, iar banii au fost donați programelor noastre. Alexandru a participat aproape la fiecare ediție a galelor noastre anuale. În 2020, de Ziua Mondială a Copiilor Orfani, a susținut un concert la Fântâna Centrală din Piața Unirii, în București.

Marius Manole e Ambasador HHC România din 2017. Tot atunci, a câștigat emisiunea-concurs Uite Cine Dansează și și-a donat premiul proiectelor noastre. A susținut cauza noastră de-a lungul anilor: Hope Concert, evenimentele Team Hope, serata muzicală de la Iași, Gala Burselor DAR. În 2023, a organizat un tur al Teatrului Național I.L. Caragiale pentru copiii și bursierii celei de-a doua ediții a Burselor DAR.
Mihai Morar e băimărean de-al nostru. Drumurile vieții l-au dus la București și aici a devenit o inspirație pentru atât de mulți oameni, prin ceea ce face cu și pentru oameni. A venit cu niște ani în urmă la una din galele noastre de la Ateneul Român și am rămas, de atunci, aproape. În 2020, împreună cu Amalia Enache, l-am invitat să ni se alăture ca Ambasador. Am anunțat asta chiar de ziua lui, odată cu lansarea campaniei Prețul Binelui, la reședința Ambasadorului Marii Britanii la București. În 2022, a organizat prima conferință Fain & Simplu și a donat veniturile programelor noastre. A găzduit, alături de Amalia Enache, galele Bursele DAR, proiect dedicat copiilor vulnerabili care excelează în anumite domenii. Ne susține cauza, neobosit.
David Popovici, campionul nostru, este Ambasador HHC România de acum un an, din 2023. A strâns fonduri pentru o familie de cinci frați muzicieni și datorită lui, aceștia își pot continua visele și pot face performanță. A mai strâns bani pentru o casă, pentru o mamă, fostă sportivă de performanță, campioană la canotaj și cei trei copii ai ei. A susținut bursierii DAR încă de la prima ediție. Mesajul campaniei e simplu: Când construim o Casă, construim un Om. Amalia, Mihai, Alexandru, David și Marius sunt Ambasadori pentru Acasă. Împreună, anul acesta, vor face din nou ceva aparte: vor oferi o casă, o viață, pentru 12 copii și tineri cu nevoi speciale”, spune Ștefan Dărăbuș.

Ziarmm.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu