Sute de locuri de muncă disponibile în străinătate. Vezi oferta existentă

În România sunt vacante mii de locuri de muncă. În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt disponibile la acest moment un număr de 66.216 locuri de muncă la nivel naţional. Dar avem și locuri de muncă pentru străinătate. Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 229 locuri de muncă vacante.

Belgia oferă 77 locuri de muncă pentru tehnician industrial automatizări, măcelar, muncitor necalificaţi în agricultură, tehnician dentar, Austria – 72 locuri de muncă pentru şofer de autobuz/autocar, sudor TIG pentru construcţie ţevi, constructor ţevi conform ISO, supraveghetor conducte industriale, sudor TIG/MAG pentru construcţie şi reparaţii rezervoare, maşinist, montator instalaţii, mecanic întreţinere instalaţii, montator ţevi de termoficare pentru construcţii sudor autogen, constructor panouri de control, tehnician electrician (instalator), supraveghetor construcţii şi reparaţii rezervoare, supraveghetori instalaţii electrice, supraveghetori instalaţii mecanice, Letonia – 30 locuri de muncă pentru sudor, Polonia – 20 locuri de muncă pentru reprezentant vânzări; director vânzări și montator construcţii.

Apoi, Germania oferă 13 locuri de muncă pentru muncitor în producţie, tehnician service, mecatronişti, Danemarca – 12 locuri de muncă pentru operator utilaje-excavatorist, şef echipa, instalator/ montator de ţevi şi conducte, tehnician constructor, respectiv Estonia – 5 locuri de muncă pentru: instalator.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu