Burse DAR oferite de Hope and Homes for Children Romania pentru 10 copii

Zilele trecute vă povesteam despre 10 copii de 👏 10 👏 cărora le suntem alături anul acesta școlar și pe care noi cu bucurie și mândrie îi numim 💙bursierii noștri💙. Bursele DAR, oferite începând din acest an de Hope and Homes for Children Romania, sunt un Dar pentru copiii cu Har. Copii care, pe cât de vulnerabili ne spune povestea lor de viață că ar putea fi, pe atât de puternici sunt, în realitate.

Și pentru că am vrut tare să îi și cunoaștem, mai mult decât o aplicație sau un interviu on-line și dincolo de notele lor de 10, de performanțele sportive, în muzică și arte, i-am invitat într-o tabără de câteva zile, ca să putem să îi îmbrățișăm, să ne bucurăm împreună de ceea ce ne-a adus aproape, iar ei să se cunoască și să petreacă timp fain, alături.

Zis și făcut! Din cele mai îndepărtate colțuri ale țării, pornind din Maramureș, Suceava, Iași, Bistrița-Năsăud, Sibiu și până în Ialomița și București, ne-am bucurat câteva zile unii de alții, am râs mult – ce-i drept, am și plâns 💔 – și am legat prietenii faine.

Jocuri multe am jucat în prima zi de tabără, când o zi întreagă ne-am bucurat de mult verde și de cele mai amuzante situații în care ne-au pus prietenii noștri buni de la Ascendis. Le mulțumim din suflet pentru ajutorul oferit și pentru timpul, expertiza și energia pe care ni le-au dăruit! Alături de Lavinia Eftimie și de Stefan Munteanu, copiii s-au amuzat și s-au și cunoscut, puțin câte puțin, căci au participat la un snowball fight, au completat un human bingo, au pictat și au construit, împreună…un pod.

Și au mai avut și invitați dragi copiii noștri de 10: pe Amalia Enache și pe Alma, fetița ei, căci amândouă au vrut neapărat să îi cunoască. Li s-a mai alăturat și Luciana Baicea, parte din echipa minunată Mindarchitect.ro. Așa cum vă povesteam, a fost multă veselie, multă energie bună, copiii s-au relaxat și s-au împrietenit tare repede.

Lăsăm însă fotografiile să vă spună povestea completă.

Le mulțumim pentru că au făcut posibile Bursele DAR sponsorilor noștri, JYSK Romania și Alliance Healthcare România

Hope and Homes for Children Romania

Photo credits, @Ionut Stoica.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu