CORUPȚIE LA FRONTIERĂ – Agenți vamali și polițiști de frontieră prinși că luau bani de la diverși șoferi

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând cu dată de 17 ianuarie 2023, faţă de un număr de 23 lucrători vamali şi agenţi ai poliţiei de frontieră, respectiv a fost dispusă măsura reţinerii faţă de patru lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni şi patru agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş.

Potrivit DNA, a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de 15 persoane (cinci agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi – Sculeni, un agent de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea, doi agenţi de poliţie în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albiţa, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Sculeni, doi lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Oancea şi un lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Stânca).

„În sarcina celor 23 de inculpaţi a fost reţinută comiterea unor infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă, comise în formă simplă şi continuată. În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează faptul că în perioada 2021-2022, inculpaţii menţionaţi mai sus, lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, în mod repetat, ar fi pretins şi primit sume de bani cuprinse între 20 şi 250 euro, de la persoane care efectuau activităţi de transport călători sau de mărfuri dinspre Republica Moldova în ţări ale Uniunii Europene şi invers.

În schimbul banilor primiţi cu titlu de mită, inculpaţii şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu în sensul că ar fi favorizat trecerea persoanelor şi/sau coletelor respective fără a dispune măsurile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor referitoare la transportul anumitor cantităţi de mărfuri/produse accizabile sau pentru nerespectarea perioadelor de şedere în Uniunea Europeană de către cetăţeni extra-comunitari. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane”, arată procurorii anticorupție.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Mai spunem doar că la data de 18 ianuarie 2023, opt dintre inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu