Evaluare Națională 2021: În 124 de unități de învățământ din Maramureș, elevii din clasa a VI-a au susținut prima probă scrisă

Miercuri, 12 mai, în 124 de unități de învățământ din județul Maramureș, organizate ca centre de evaluare, elevii din clasa a VI-a au susținut prima probă scrisă, la limbă și comunicare. Din totalul de 4198 de elevi înscriși pentru această probă, au fost prezenți 3854 de elevi, iar 344 au absentat. Probele se susțin cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ, informează IȘJ Maramureș.

Scopul acestor teste este de a evalua competențele fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI), de către elevii înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar. Rolul lor este de a le da copiilor și părinților o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale pentru care s-ar putea pregăti, dar se verifică și nivelul eventualelor pierderi acumulate în perioada de pandemie. Evaluarea de anul acesta va ajuta și la a înțelege care este nivelul pierderilor generate de desfășurarea activităților educaționale în scenarii diferite, în funcție de gradul de incidență al îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV2.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test. Rezultatele obținute de către elevi nu vor fi trecute în catalog, nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate fiecărui părinte în parte de către profesorul diriginte.

Următoarea probă, la matematică și științele naturii, are loc joi, 13.05.2021.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu