FURTUNI AZI – Avertizare meteo pentru zona de munte a Maramureșului

Furtuna Baia Mare

Zona de munte a județului Maramureș se află pe parcursul zilei de azi, 11 iunie, sub incidența unui cod gaben de instabilitate atmosferică accentuată, potrivit unei atenționări meteo transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.

Potrivit ANM, pe parcursul zilei de vineri (11 iunie) în Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, sudul și estul Transilvaniei, nordul Moldovei și la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Apoi, meteorologii avertizează că începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (12/13 iunie), aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde duminică (13 iunie) toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu