Gardul de beton de pe Horea trebuie demolat. Ce vrea să pună Primăria în loc

Gardul de beton de la blocurile sociale de pe strada Horea trebuie demolat până la finele lunii iunie. Anii trecuți acest gard a fost motiv de scandal serios între diferite autorități, chiar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării luând atitudine. Primăria Baia Mare încearcă acum să rezolve cumva această situație și să nu se ajungă la demolarea acestuia, însă are și o soluție de rezervă.

„Comunitatea de la Cuprom locuiește pe un domeniu privat. Ar fi fost bine să avem deschidere din partea unor agenți economici, care să ne fi pus la dispoziție spații pe care noi să le transformăm în locuințe sociale. Nu am reușit. Am identificat mecanisme prin care putem să ne asumăm o finanțare pentru a construi locuințe sociale. Avem deja studiul de fezabilitate finalizat pentru proiectul care se ridică la peste 20 de milioane de lei pentru construirea de noi locuințe sociale, destinate unui număr de 500 de persoane.
Cel mai sensibil subiect din zona Cuprom: sentința care ne obligă să demolăm gardul de la blocurile sociale de pe strada Horea. Chiar dacă toți, mai ales cei care locuiesc acolo vedem utilitatea acestui gard, în fața justiției nu putem negocia. Avem termen să demolăm până la sfârșitul lunii iunie. Am discutat cu reprezentanții asociațiilor care au câștigat acest proces să vedem dacă nu îi putem convinge despre utilitatea acestui gard. Din Baia Mare, nimeni nu dorește să se dărâme gardul. Dacă nu vom avea parte de înțelegere și aceste persoane din exterior nu vor înțelege că acel gard protejează atât copiii care locuiesc în zonele respective cât și participanții la trafic, atunci vom dărâma gardul. Vom planta în locul lui un gard viu. Poate acesta nu va fi considerat discriminatoriu”, spune viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu