Maramureș: Mediile se vor încheia cu minimum două note plus teza, după caz. Vezi aici, măsurile care se vor aplica când va începe școala

La nivelul județului Maramureș exista 166 de unități de învățământ de masă, 5 unități conexe, 5 unități de învățământ special și 19 unități de învățământ particular. Astfel, 67.924 de copiii din Maramureș stau acasă și nu mai frecventează deocamdată cursurile gradinițelor, a școlilor și nici a liceelor, în contextul stării de urgență. De precizat ar fi faptul că dintre aceștia 12.277 sunt preșcolari, iar 54.874 sunt elevi ai claselor 0-12 sau 13 plus școli profesionale, iar alți 773 urmează cursurile învățământului special.

Părinții copiilor din învățământul preuniversitar și-au pus nenumărate întrebări în ceea ce privește situația școlară. Dată fiind situația actuală, Ministerul Educației și Cercetării a decis să simplifice notarea elevilor precum și subiectele din care vor fi date tezele.

În acest sens, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a agreat cu partenerii educaționali – reprezentanții elevilor, studenților, părinților, cadrelor didactice și cei ai Consiliului Național al Rectorilor, măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor și a finalizării cu succes a anului școlar și universitar 2019/2020.

”În contextul informațiilor deținute până în prezent privind evoluția pandemiei de SARS-CoV-2, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor în învățământul preuniversitar și universitar în decursul lunii iunie. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus, aceste măsuri pot suferi modificări, informează Ministerul Educației.

În cadrul întâlnirii cu partenerii educaționali, s-au mai stabilit următoarele măsuri:

-În funcție de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naționale și a Examenului de Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie.

Programa de examen pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea.

-Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a, olimpiadele și concursurile școlare, precum și simulările pentru examenele naționale vor fi anulate.

-Sesiunea specială a Examenul Național de Bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

-Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniță și cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate”, potrivit Ministerul Educației.

Calendarele aferente proceselor amintite mai sus vor fi anunțate de către MEC imediat ce va fi stabilită data reînceperii cursurilor.

În învățământul superior, activitățile se vor desfășura în mediul online. Activitățile care impun interacțiunea „față în față” vor fi recuperate modular, intensiv, după încetarea stării de urgență.

”Admiterea la ciclul de licență în învățământul superior se va organiza după susținerea Examenului Național de Bacalaureat, iar admiterea la masterat sau doctorat se va organiza după susținerea examenului de licență sau disertație”, a mai precizat Ministerul Educației.

Ana AVRAM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu