MOMENT ISTORIC – A fost semnat azi contractul pentru construirea podului peste Tisa

Azi, 8 iulie, a avut loc semnarea contractului pentru construirea Podului peste Tisa, considerat de către liderul administrației județene, Ionel Bogdan, „drept cel mai important proiect pe care îl realizăm în Maramureș în ultimii 32 de ani”. Podul peste Tisa va fi format din două poduri paralele, cu o distanță de 3 metri între ele, un pod pentru fiecare sens de circulație, cu două benzi pe sens și o lungime totală de 261,20 metri. Proiectul prevede și realizarea a 1,2 kilometri de drum nou, construcția a 5 poduri de desecare, o intersecție de tip girație și un punct de frontieră cu parcare.

„„Este un proiect important pentru dezvoltarea județului Maramureș pe termen mediu și lung. Sperăm să fie un proiect de succes pentru noi. CJ a derulat licitațiile de proiectare și execuție, Compania Națională de Investiții în Infrastructură a scris cererea de finanțare în parteneriat cu CJ Maramureș. Compania va face plățile către CJ și noi mai departe către antreprenor. Este primul proiect strategic semnat în acest mandat, este un început pentru CJ Maramureș. Mai avem 6 parteneriate care sunt în diferite faze, cum este centura ocolitoare a Băii Mari sau alte proiecte. Semnăm proiectare și execuție pentru primul proiect de acest fel. Este un semnal clar că proiectele gandite de noi vor deveni realitate într-un termen rezonabil de timp”, a spus președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Ministrul Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Prim-Ministrului Nicolae Ciucă, a declarat că prezența sa ,,confirmă susținerea Guvernului pentru acest proiect și pentru celelalte proiecte de dezvoltare a Maramureșului. Acest proiect este un model de succes al colaborării Consiliului Județean cu CNAIR și dorim să replicăm acest model de succes pentru a crește absorbția fondurilor europene. Felicitări tuturor, succes la implementarea proiectului și vă asigur că rămânem aproape de proiectele de dezvoltare ale Maramureșului!,,
Șeful Departamentului Obținere Finanțări din cadrul CNAIR, Cristina Amărăzeanu, a declarat că acest proiect este un exemplu de bune practici între administrația județeană și CNAIR pentru derularea proiectelor de infrastructură din fonduri europene. ,,Este un proiect transfrontalier, o cale de comunicare modernă, a cărui implementare o vom monitoriza pentru ca peste doi ani să sărbătorim împreună finalizarea acestui proiect,, a precizat reprezentantul CNAIR.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu