RĂU AM AJUNS – Gunoaiele din Maramureș sunt plimbate prin țară

Operatorii economici care se ocupă de colectarea și depozitarea deșeurilor din Maramureș, respectiv Drusal SA, Herodot Grup SRL și Glodsal SRL, își pot relua activitatea începând de mâine, 13 august. Anunțul a fost făcut de către președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, chiar azi, 12 august. Acesta a precizat că „pentru o perioadă scurtă de timp, deșeurile vor fi transportate și depozitate la depozitele de deșeuri autorizate din Bihor și Timiș, iar începând cu luna septembrie acestea vor & depozitate la Târgu Mureș, pentru o perioadă de 3 luni.
„Totodată, căutăm cele mai bune soluții pentru exproprierea unui teren de pe raza județul Maramureș, urmând ca pe acest teren să fie construit un depozit temporar de deșeuri, care va și folosit până la finalizarea proiectului SMID Fărcașa”, a declarat Ionel Bogdan.
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu