S-a terminat sezonul intern la feminin – deznodământul va fi certificat pe 18 mai. Minaur are un loc în Cupa EHF

Ieri a avut loc o videoconferință organizată de FR de Handbal cu toate cluburile din Liga Florilor MOL și cluburile cu șanse de promovare în prima divizie. Astfel că, toate cluburile din primul eșalon au votat în unanimitatea încheierea sezonului, iar viitorul sezon se va desfășura cu 16 echipe, adică cele 13 actuale, la care se vor adăuga alte trei nou promovate (nu va retrograda nimeni). Sigur, va fi important să vedem și cine se va putea înscrie (și o va face) în nouă ediție, a precizat Clubul Minaur.

După Ordinul MTS prin care s-au reglementat condițiile de reluare a activităților sportive, ieri au venit alte două motive clare, care forțează FRH să pună punct final sezonului încă de acum, la fel cum s-a întâmplat peste tot în Europa.

EHF a informat federațiile naționale că trebuie să facă înscrierile pentru Liga Campionilor până la data de 1 iunie. De asemenea, înscrierea pentru Europa Handball League se va face până la data de 9 iunie. Apoi, în ședința cu Alexandru Dedu și Cristina Vărzaru, cluburile din Liga Florilor au votat în unanimitate ca sezonul 2019-2020 să fie încheiat de acum.

Încă nu se știe care va fi clasamentul final al ediției 2019-2020, pentru că aici părerile sunt împărțite. O decizie finală va fi adoptată de Consiliul de Administrație, pe data de 18 mai.

Lucrurile au rămas neclare și în privința promovării. În mod normal, vor urca în prima ligă trei echipe. În Divizia A, părerile au fost împărțite, unele echipe nu vor să se mai joace, gen CSM Galați, Dacia Mioveni, care ar promova pe modelul norvegian. În schimb, celelalte își doresc să-și poată apăra șansele și cer ca promovarea să fie decisă pe teren.

Federația, prin Alexandru Dedu, a anunțat că va face lobby la EHF, astfel încât CSM București și SCM Rm. Vâlcea să fie acceptate împreună în Liga Campionilor. De asemenea, s-a decis ca ediția din acest sezon a Cupei României să fie încheiatã în august, dacă va fi posibil. Întrecerea nu va conta însă pentru calificarea în cupele europene.

Marți este ședința cu toate cluburile din Liga Zimbrilor.

Echipa feminină a CS Minaur ocupă în acest moment locul al treilea îm Liga Florilor. Va obține medalia de bronz doar în varianta în care se vor decerna medalii și pentru echipele clasate pe locurile 1-2. Pe noi ne interesează mai puțin cine va fi sau cum va fi aleasă campioana, pentru că în orice clasament (unul normal sau unul în care punctele se împart la numărul de jocuri disputate) Minaur este pe locul 3. Există însă și varianta înghețării campionatului, însă fără acordarea de medalii. Oricum, CS Minaur are asigurat un loc în Cupa EHF, ba chiar primul dintre acestea.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu