ȘANSĂ- Aproape 10 milioane de euro puși la bătaie la Loto 6/49

Cel mare report din istoria jocului Loto 6/49 – peste 49,08 milioane lei (peste 9,88 milioane de euro). Tragerile loto se vor difuza, în direct, pe România TV, în cadrul emisiunii „Românii au noroc”, începând cu ora 18:30. Astfel, duminică, 25 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 22 iunie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câştiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei.

„La Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 49,08 milioane de lei (peste 9,88 milioane de euro), iar la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 6,83 milioane de lei (peste 1,37 milioane de euro). La Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 6,66 milioane de lei (peste 1,34 milioane de euro), iar la categoria a II-a este în joc un report în valoare de peste 569.000 de lei (peste 114.600 de euro). La Noroc Plus este în joc un report cumulat în valoare de peste 18.500 de lei.

La Loto 5/40 este în joc la categoria I un report în valoare de peste 371.400 de lei (peste 74.800 de euro), iar la categoria a II-a se înregistrează un report în valoare de peste 65.000 de lei. La Super Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 42.800 de lei”, precizează Loteria Română.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu