Seism: Franţa deblochează 12 milioane de euro pentru populaţia siriană

Franţa a anunţat joi că va oferi un ajutor de urgenţă în valoare de 12 milioane de euro pentru populaţia siriană, puternic afectată de seria de seisme devastatoare ce au lovit Turcia şi Siria, informează AFP, transmite AGERPRES.

Acest ajutor va fi distribuit „împreună cu organizaţiile nonguvernamentale şi cu Naţiunile Unite, în toate regiunile lovite de seisme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe francez, Francois Delmas, precizând că ajutorul nu va schimba însă „abordarea politică” a Franţei faţă de regimul lui Bashar al-Assad.

Dintre cele 12 milioane, cinci vor fi deblocate pentru Fondul Umanitar pentru Ajutor Transfrontalier (SCHF) al Naţiunilor Unite, cinci milioane vor merge spre „mai multe ONG-uri franceze şi internaţionale ce întreprind intervenţii de urgenţă în domenii precum sănătatea, punerea la adăpost, apa, igiena, salubrizarea şi securitatea alimentară”, a detaliat Francois Delmas.

De asemenea, o contribuţie de două milioane de euro este „în curs de examinare” cu titlu de ajutor alimentar programat, pentru a face faţă nevoilor alimentare urgente ale populaţiei siriene.

În ceea ce priveşte Turcia, unde s-a înregistrat epicentrul seismului, Franţa va trimite „în următoarele ore 50.000 de doze de vaccinuri anti-difterie şi anti-tetanos, oferite de Fundaţia S-The Sanofi Collective şi de asociaţia Tulipe pentru populaţiile sinistrate”.

Franţa va susţine, de asemenea, „eforturile Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii (FICR), la nivelul de 500.000 de euro”.

Seismul violent ce a lovit luni Turcia şi Siria a depăşit 17.500 de morţi, potrivit celui mai recent bilanţ comunicat joi de autorităţile celor două ţări. 14.351 de persoane au fost ucise în Turcia, potrivit vicepreşedintelui turc Fuat Otkay şi 3.162 au fost ucise în Siria, potrivit bilanţurilor oficiale, ceea ce majorează la 17.513 numărul total al victimelor.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu