Stație electrică de transformare și 42,2 km de rețea electrică noi realizate, inaugurate la Leordina (FOTO)

În comuna Leordina a fost inaugurată vineri, 15 decembrie, o stație electrică de transformare și 42,2 km noi de rețea electrică.

”Proiectul ”Realizarea stației electrice 110/20kV pentru mărirea capacității de distribuție a energiei electrice din zona Valea Vișeului și Valea Izei” a fost finalizat luna aceasta, iar astăzi am fost prezent la evenimentul de inaugurare a acestui obiectiv de investiții extrem de important pentru maramureșenii din Bistra, Leordina, Petrova, Poienile de sub Munte, Repedea, Ruscova, Vișeu de Jos, Bogdan Vodă, Botiza, Dragomirești, Ieud, Poienile Izei, Rozavlea, Șieu și Strâmtura.

Prin realizarea acestui proiect a fost crescută capacitatea de preluare a energiei produsă din surse regenerabile și, totodată, peste 20.000 de consumatori au fost realimentați în condiții de siguranță pe noua rețea electrică, alimentată din stația de transformare nou construită. De asemenea, au fost create condițiile necesare pentru îmbunătățirea parametrilor de calitate a energiei electrice distribuite și au fost create premisele racordării unor noi consumatori exigenți la rețeaua de 20kV din această zonă a Maramureșului.

Acest proiect vine în sprijinul obiectivelor pe care le-am cuprins în strategia investițională a județului Maramureș, și anume să dezvoltăm capacitățile de preluare în sistem a producției de energie verde, astfel încât în următorii 10 ani să avem peste 50% din energia electrică consumată în județul nostru produsă din surse regenerabile. Avem deja o serie de proiecte în implementare în acest sens și am încredere că printr-o colaborare bună și cu sprijinul echipelor din cadrul Electrica SA și Distributie Energie Electrica Romania vom implementa cu succes proiecte prin care să creștem producția de energie verde în Maramureș.

Proiectul, realizat de Electrica România – Unitatea Teritorială Transilvania NORD, are o valoare totală de 28,29 milioane de lei, iar finanțarea a fost asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

La evenimentul de astăzi au fost prezenți Mihaela Suciu, Director General Distribuție Energie Electrică România – DEER, Alexandru Chiriță, Director General Electrica SA, Ana Maria Vasile, Președinte CA DEER, Adrian Margin, Director Divizia Tehnică DEER, Florin Nechita, Director Electrica Maramureș, primarii comunelor Ruscova, Bistra și Leordina, Ioan Turcsin, Vasile Duciuc și Ioan Nistor, și deputatul Florin-Alexandru Alexe. Felicitări echipei Electrica pentru implementarea cu succes a acestui proiect important pentru maramureșeni! Aveți tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Maramureș!”, a spus Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu