TÂRGU MUREȘ – Elevii Maramureșului au obținut rezultate bune la Olimpiada de Matematică

Maramureșul are elevi cu care se poate mândri, fie că vorbim de Fizică, Matematică sau Limba Română. În prima săptămână a lunii aprilie la Târgu Mureș, județul Mureș, s-a desfășurat etapa naţională a Olimpiadei Naţionale de Matematică pentru clasele IX-XII, ediţia 74.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, din județul nostru au participat 14 elevi, însoțiți de prof. Darolți Erika, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, conf. univ. dr. Horvat-Marc Andrei, de la Centrul Universitar Nord Baia Mare, președinte al Filialei SSMR Maramureș fiind membru în comisia centrală.

Lotul județului Maramureș a obținut următoarele rezultate: Premiul I, Medalie de Aur SSMR și calificare baraj – punctaj maxim – Dragoș Victor Vasile, cls. a X-a, prof. Boroica Gabriela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Premiul II, Medalie de Aur SSMR și calificare baraj – Robu Dacian, cls. a XII-a, prof. Boroica Gabriela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Mențiune și Medalie de Argint SSMR – Știrbu Andrei, a XII-a, prof. Boroica Gabriela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Medalie de Argint SSMR – Costin Tudor, cls. a X-a, prof. Boroica Gabriela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Medalie de Bronz SSMR – Pop Liviu Dorel, cls. a IX-a, prof. Heuberger Daniela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare;

Mențiune de Onoare SSMR – Lazar David Alexandru, cls. a IX-a, prof. Mușuroia Nicolae, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare și Pop Cristian Vasile, cls. a X-a, prof. Tivadar Cornel, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației;

Participare – Pop Săvan Carla, cls. a IX-a, prof. Heuberger Daniela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Covrig Raul Alexandru, cls. a IX-a, prof. Tivadar Cornel, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației; Cionca Mădălina, cls. a IX-a, prof. Heuberger Daniela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Popan Flaviu Cătălin, cls. a IX-a, prof. Boroica Gheorghe, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare; Tămaș Flavia, cls. a X-a, prof. Boroica Gabriela, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Mureșan Paul, cls. a X-a, prof. Darolți Erika, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Tamaș Andrei Thomas, cls. a XI-a, prof. Bob Robert, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu