Transportul elevilor trebuie să fie gratuit, nu decontat! Cine spune asta

Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm) critică amendamentele depuse de către grupurile parlamentare asupra proiectului legii învăţământului preuniversitar cu privire la transportul elevilor.

Într-un comunicat de presă, asociațiile de elevi amintite precizează că „în contextul depunerii amendamentelor de către parlamentari asupra proiectului legii învăţământului preuniversitar, au fost depuse multiple amendamente ce vizează modificarea articolului 80, care reglementează gratuitatea elevilor la transport. Ne arătăm îngrijoraţi cu privire la textul amendamentelor, majoritatea fiind incoerente, în contradicţie cu legislaţia din domeniul transporturilor”.

„Adoptarea amendamentelor în forma actuală va duce la crearea unui blocaj în asigurarea gratuităţii elevilor. Amintim faptul că prezenta problemă este una veche, iar riscul adâncirii şi înrăutăţirii acesteia fiind unul periculos.
Mai mult, au existat inclus amendamente care au propus înlocuirea gratuităţii cu decontarea transportului. Ne opunem ferm oricărei propuneri venite în acest sens, şi considerăm că introducerea decontului va duce doar la creşterea abandonului şcolar.

Solicităm ferm parlamentarilor să nu voteze amendamentele ce au ca scop generarea unui blocaj în asigurarea dreptului elevilor la educaţie!”, spun asociațiile de elevi amintite mai sus.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
- Advertisement -
- Advertisement -
Adaugă un comentariu