Tupeu de Borșa- A ieșit la plimbare cu o mașină fără numere de înmatriculare

Tupeu de Borșa. A ieșit la plimbare cu o mașină fără numere de înmatriculare. În finalul de săptămână trecut, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de responsabiliate, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic, pentru control, în Borșa, un autoturism marca Nissan, pe care nu erau aplicate plăcuțe de înmatriculare.

ITPF Sighetu Marmației a anunțat că mașina era condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Maramureș: „La controlul documentelor, colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan permisul de conducere, însă acesta a declarat că nu deține un astfel de document, motiv pentru care a fost condus la sediul sectorului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul pe care îl conducea figurează ca având certificatul de înmatriculare suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numere de înmatriculare au fost retrase și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu