Ucraina: Franţa doreşte un ”rol de mediere mai important” din partea Chinei

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri că doreşte ca Beijingul – care a refuzat să condamne invazia rusă în Ucraina – să joace ‘un rol de mediere mai important’, relatează AFP, informează AGERPRES.

‘China poate juca, de partea noastră, un rol de mediere mai important în lunile următoare’. în special pentru ‘a evita ofensive şi mai puternice începând cu februarie’, a declarat Macron în faţa presei la finalul summitului G20 în Indonezia.

El a precizat că a discutat cu preşedintele chinez Xi Jinping despre ‘principiul’ unei vizite în China la începutul anului 2023.

China, la fel ca multe ţări neoccidentale, refuză să condamne invazia rusă în Ucraina declanşată la 24 februarie şi respinge sancţiunile impuse de aliaţii occidentali ai Kievului.

‘Există un spaţiu de convergenţă, inclusiv cu marile ţări emergente – China şi India – pentru a împinge Rusia spre o dezescaladare’, a insistat Macron.

În pofida diviziunilor între membrii săi, ‘G20 nu şi-a întors privirea de la războiul din Ucraina’, a afirmat preşedintele francez. ‘Rusia trebuie de acum să asculte mesajul care i-a fost trimis foarte clar de către comunitatea internaţională reunită aici şi să revină la masa negocierilor’, a subliniat Emmanuel Macron.

Liderul francez a spus că l-a sunat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, după ‘o zi teribilă pentru Ucraina şi pentru poporul ucrainean’, cu ‘peste 85 de rachete’ ruseşti care au lovit infrastructuri civile.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu