VIȘEU DE SUS – Rețeaua de distribuție a gazului, tot mai aproape de realitate

Maramureșul istoric va avea în următorii ani gaz. Un proiect care a fost declarat de importanță națională, dar și un proiect care va schimba viața oamenilor din aceste localități.

„În urma unui proces extrem de greu, care a început în 2018, odată cu elaborarea Studiului de Fezabilitate, însoțit de o muncă titanică depusă de echipe întregi, proiectul pentru ”Înființarea rețea de distribuție și racordare a gazelor naturale în orașul Vișeu de Sus, județul Maramureș” a obținut anul trecut finanțare, fiind în primele 6 obiective de investiții ca valoare aprobată, respectiv 120.056.404 lei, cu o lungime a rețelei de 115 km și peste 4600 de branșamente. De atunci și până azi, s-a muncit la foc continuu pentru obținerea tuturor avizelor și acordurilor necesare pentru demararea investiției, astfel că vineri, data de 17.11.2023, după transmiterea în JOUE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene) a fost publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) Anunțul de participare cu nr. CN1061869 în vederea semnării contractului de achiziție publică de proiectare și execuție lucrări.

La fel ca întotdeauna, după finalizarea procedurii de licitație și desemnarea câștigătorului, se va proceda la elaborarea Proiectului Tehnic, iar odată cu vremea bună din primăvara anului viitor, suntem încrezători că vom da startul lucrărilor!”, spune primarul Vasile Coman.

Autoritățile locale recunosc că acest proiect nu va fi unul ușor de implementat, „ba din contră, vor fi doi, trei ani dificili, însă la finalul cărora orașul Vișeu de Sus va intra în rândul localităților cu adevărat moderne și va beneficia de o alternativă extrem de importantă pentru asigurarea agentului termic, în contextul în care prețul gazelor naturale revine pe un făgaș normal și va fi, cu siguranță, mai accesibil”.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu