Ziua pisicilor negre. Când este și ce trebuie să știți

Poate nu știați, dar avem o zi a pisicilor negre. În țară, pe 27 octombrie, vor avea loc diferite evenimente dedicate acestor pisici. Știm că pe vremuri, egiptenii venerau pisicile, indiferent de culoarea lor. Mai mult, în Evul Mediu, în multe culturi, pisicile negre erau aducătoare de noroc, bunăstare şi fericire, însă de-a lungul anilor, reputaţia felinelor negre a luat o turnură negativă, fiind acuzate de tot ceea ce omul nu îşi putea explica în mod logic. Sunt multe credinţele false legate de aceste animale adorabile.

În unele locuri pisicile negre sunt considerate că prevestesc nenorociri. Pe vremuri pisicile negre erau asociate cu vrăjitoria. Se spunea la un moment dat că diavolul apare în fața noastră sub forma unei pisici negre. Însă chiar și azi mulți oameni, când văd o pisică neagră, o asociază cu ghinionul. Însă avem și pisici negre celebre, cum ar fi Motanul Sylvester, motanul Felix, Binx. Despre pisici se spune că au puteri supranaturale.

Sunt animale interesante și depinde de fiecare dacă cred sau nu că o pisică neagră le aduce ghinion atunci când o întâlnesc. În cultura vikingă pisicile negre erau asociate cu zeița Freya. Edgar Allan Poe a scris „The Black Cat”, unde avem evident o…pisică neagră.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu