12 IUNIE – Maramureșenii, așteptați la Noaptea Muzeelor 2021

Cea de a 17-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 12 iunie, la nivel național, publicului fiindu-i propuse expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive, dar și unele activări în mediul online. Noaptea Muzeelor este una dintre cele mai apreciate mărci culturale și este organizată anual de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR), fiind așteptat de public cu mare interes, în fiecare an.

„Impresionant pentru această ediție este gradul de mobilizare, precum și diversitatea entitităților și a proiectelor culturale înscrise pentru 12 iunie, cu organizații ce provin din toată țara, atât din București sau marile centre culturale, cât și din orașe mai mici, comune sau chiar sate. Astfel, Noaptea Muzeelor 2021 este prezentă în 185 de spații culturale din 72 de localități, provenind din 37 de județe ale țării. Dintre acestea, 43 de puncte culturale de interes sunt răspândite numai în București, adevărate „camere urbane” în care publicul se poate bucura de o serie de intervenții artistice și culturale inedite și interactive”, arată RNMR. 

În Baia Mare avem activități pregătite la Muzeul de Științe Astronomice Baia-Mare –  Plimbare nocturnă pe Calea Lactee – La Planetariu, cu începere de la ora 17:00 și până la 00:15 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator). Băimărenii dar nu numai vor putea avea acces la Muzeul Judetean de Istorie și Arheologie, pentru a vedea diferite aspecte din istoria Băii Mari, la Muzeul de Mineralogie pentru exponate cum numai în Maramureș găsești sau la Muzeul de Etnografie de pe Câmpul Tineretului, pentru a lua contact cu lumea satului de odinioară, obiceiuri, tradiții care nu trebuie pierdute.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu