12 sancțiuni pentru desfășurarea unui eveniment privat în Cărbunari

Sâmbătă noaptea, polițiștii din Groși au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că la un imobil din localitatea Cărbunari au coborât dintr-un taxi mai multe persoane pe care le-a considerat suspecte și s-au deplasat pe jos înspre un alt imobil.

Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat la un imobil din localitate 12 persoane, care participau la o petrecere privată, conform IPJ.

Având în vedere cele constatate și în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS COV2, polițiștii au aplicat 12 sancțiuni contravenționale la Legea 55 din 2020 în valoare de 3.000 de lei.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu