Accident în Baia Mare din cauza alcoolului la volan: Un șofer a acroșat două autoturisme parcate

Marți seară, 28 decembrie, polițiștii băimăreni au identificat în trafic doi șoferi care au condus sub influența alcoolului. Unul dintre aceștia are 55 de ani, iar în timp ce a condus, a acroșat două autoturisme parcate pe strada Mărășești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cel de-al doilea conducător auto, un bărbat de 52 de ani, a fost oprit de polițiști pe bulevardul București pentru verificări. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, care a relevat o valoare de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației de alcool din sânge.

În ambele cauze, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu