ACORD DE PRINCIPIU – Gunoiul din Maramureș ar urma să ajungă la Brașov

Primăria Brașov este de acord ca gunoiul din Maramureș să ajungă în zonă. O spun jurnaliștii de la transilvania365.ro, care scriu că în aceste zile municipalitatea brașoveană și-a dat de principiu acordul ca gunoiul din Maramureș să fie dus la Brașov. Am cerut Primăriei Brașov un punct de vedere pe acest subiect.

„Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu Brașov va supune analizei și dezbaterii Adunării Generale, solicitarea Consiliului Județean Maramureș privind depunerea la Depozitul Ecologic de Deșeuri, deținut de operatorul privat SC Fin-Eco SA a unei cantități de 5.000 de tone de deșeuri lunar. De asemenea, vom solicita un punct de vedere avizat din partea Agenției pentru Protecția Mediului Brașov referitor la această chestiune.

De principiu, avizul nostru referitor la solicitarea Consiliului Județean Maramureș este unul negativ.
Fiind un operator privat, Fin-Eco are libertatea, acordată de legile în vigoare, de a decide unilateral preluarea deșeurilor și din alte localități decât cele membre ale ADI ISO Mediu Brașov. Din câte avem cunoștință, însă, la data emiterii autorizației integrate de mediu, nu i-a fost arondat județul Maramureș. Sunt alte areale autorizate de unde se pot prelua pentru depozitare cantități de deșeuri, din alte județe, și considerăm că nu e nicidecum momentul să lărgim acest perimetru.

Ne-am asumat o politică responsabilă de mediu pe termen lung, avem, la rândul nostru o serie de pași de parcurs în acest sens. Normele europene prevăd ca deșeurile să fie depozitate doar dacă, în prealabil, au fost supuse unei operațiuni de tratate mecano-biologică, pentru a putea prelungi durata de exploatare a depozitului. Din acest motiv, urmează să contractăm, prin licitație, serviciul de tratare mecano-biologică a deșeurilor, tocmai pentru a micșora cantitatea de deșeuri depusă și pentru a mări perioada de exploatare a Celulei nr. 4 de la Depozitul Ecologic de Deșeuri (în care se depun deșeurile în prezent).

ADI ISO Mediu reunește voința tuturor primarilor din județul Brașov, iar politica de mediu pe care ne-am asumat-o este una în numele cetățeanului. Punem accent pe necesitatea protejării mediului înconjurător, a sănătăţii populaţiei, pe creşterea eficienţei utilizării resurselor, gestionarea durabilă a deşeurilor, dezvoltarea comportamentului responsabil privind colectarea separată a deşeurilor şi gestionarea eficientă a acestora. De asemenea, ADI ISO Mediu Brașov urmăreşte ca utilizatorii (persoane fizice, asociaţii de proprietari, agenţi economici, instituţii publice) să beneficieze de un serviciu care să corespundă legislaţiei în vigoare privind creşterea standardului de calitate în executarea serviciilor de salubrizare si menținerea tarifelor în pragul de suportabilitate.
Prin mandatul primit de la unitățile administrativ-teritoriale membre, ADI ISO Mediu Brașov stabilește politica tarifară și, de asemenea, criteriile de mediu pentru acceptarea deșeurilor. Toate deciziile sunt luate la nivelul ADI ISO Mediu având ca scop gestionarea eficientă și durabilă a deșeurilor, dar și respectarea reglementărilor europene în domeniu.

Amintim și faptul că în luna martie a acestui an a fost realizată o creștere a tarifului de depunere a deșeurilor la Depozitul Ecologic de Deșeuri, de la 83,58 lei pe tonă, fără TVA, la 140,97 lei pe tonă (exclusiv TVA), aprobată de Adunarea Generală a ADI ISO Mediu Brașov. Acest tarif a fost stabilit tocmai pentru a amortiza toate investițiile aferente amenajării Celulei nr. 4. Orice cantități suplimentare vor genera noi costuri, care vor influența tarifele din județul Brașov”, spune  Liviu-Călin Butnariu, președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI ISO Mediu Brașov.

Mai spunem doar că o decizie în acest sens ar urma să fie luată fie maine, fie în data de 3 noiembrie, potrivit informațiilor furnizate de către ISO Mediu Brașov, pentru ziarmm.ro,

 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu