ALERTĂ – A evadat de sub escortă decat să stea 23 de ani în închisoare

Un bărbat care fusese condamnat la 23 de ani de închisare a reușit să fugă de sub escortă în această dimineață. Potrivit polițiștilor, deţinutul DINCĂ ADRIAN CONSTANTIN în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 23 de ani şi 10 luni pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, clasat în regim maximă siguranţă, a părăsit Spitalul „Bagdasar Arseni”din Bucureşti, unde se afla internat pentru investigaţii medicale.

„În vederea capturării deţinutului au fost dispuse măsuri specifice, respectiv sesizarea Secţiei 15 şi 26 Poliţie, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi Secţia Urmăriri din cadrul Direcţiei Generale a Municipiului Bucureşti, cooperarea cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanţele procedurii evenimentului#, precizează autoritățile.

Este bine de menționat faptul că părăsirea de sub escortă fără autorizare este asimilată evadării şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. La momentul evadării, deţinutul era îmbrăcat cu pantaloni scurţi de culoare bleumarin, tricou bleumarin, halat alb şi mască chirurgicală şi purta adidaşi de culoare neagră cu talpă albă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu