Amintiri din închisorile comuniste: Sărbătoarea Nașterii Domnului în lagărul minei din Cavnic

Lagărul minei Cavnic a fost unul dintre locurile pe care regimul comunist l-a folosit și pentru exterminarea celor pe care îi considera „dușmanii poporului”.

Preotul Liviu Brânzaș este unul dintre cei care au trecut prin acest loc, iar despre Sărbătoarea Nașterii Domnului în mina din Cavnic, anul 1953, avea să scrie în cartea „Raza din Catacombe”:

”Se apropie Crăciunul. Peste Munţii Gutinului ninge ca în poveşti. Se aşterne un strat de zăpadă aşa cum nu am mai văzut. Din acest punct de vedere, iarna 1953/’54 va intra în istorie ca un record de înzăpezire. Comunicarea între barăci se face pe nişte cărări străjuite de nămeţi. Barăcile sunt îmbrăcate în haină albă, iar pe hornuri, fumul se înalţă spre cer ca o coloană a infinitului.

Peisajul este ca dintr-o poezie de Coşbuc. Totul aminteşte de Crăciunul din copilărie. Prin barăci, pe galerie, pretutindeni se colindă. O undă de nostalgie şi tristeţe colindă prin sufletele noastre. Oare câte Crăciunuri vom mai sărbători în ocnă sau în temniţă?

Ce răscolitor sună colindul prizonierilor din Siberia:

“La fereastra amintirii ne-adunăm

Cântecul de altădată, colindăm…”

Cu ecoul colindelor în suflet, intrăm în anul Domnului 1954”.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu