APIA: Aproape 691 de milioane de euro au intrat in contul femierilor din 2 decembrie si pana in prezent

Un numar de 759.466 de fermieri au fost autorizati pentru efectuarea platilor regulare aferente anului de cerere 2019, cu suma totala de 690,98 milioane de euro, incepand cu data de data de 2 decembrie si pana in prezent, informeaza vineri Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), transmite AGERPRES.

Numarul de 759.466 fermieri reprezinta 90% din numarul fermierilor eligibili la plata regulara.

Din suma totala de aproape 691 milioane de euro, 598,32 milioane euro provin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), 77,30 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si 15,36 milioane euro cofinantare de la Bugetul National, se mentioneaza in comunicatul APIA.

De asemenea, APIA precizeaza ca au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (ANT) in sectoarele vegetal si zootehnic, pentru anul de cerere 2019, valoarea totala a plafonului fiind de 246,23 milioane de euro. Aceasta suma se asigura de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR).

Astfel, ajutorul acordat fermierilor din bugetul national pentru culturile amplasate pe teren arabil in anul de cerere 2019 este stabilit la 13,3202 euro/hectar, plafonul total alocat acestui sprijin – Ajutorul National Tranzitoriu (ANT1) – fiind de aproximativ 93,83 de milioane de euro.

Cea mai mare suma in sectorul vegetal se va acorda culturii de tutun – ANT4 – 1.569,44 euro/ha, urmata de hamei – ANT5 – 400,25 euro/ha, sfecla de zahar – ANT6 – 73,82 euro/ha, iar culturii de canepa pentru fibra (ANT 3) se aloca 8,95 euro/ha. ANT 2 alocat culturii de in a fost eliminat pentru ca nu au fost solicitari. Cuantumurile au fost stabilite in urma raportarii plafoanelor alocate la suprafetele eligibile.

De asemenea, in sectorul zootehnic, pentru ANT 8 – Schema decuplata de productie, specia bovine – sector carne, cuantumul este de 69,11 euro/cap, iar suma totala alocata de 85,63 milioane de euro, pentru ANT7 – Schema decuplata de productie, specia bovine – sector lapte, de 17,72 euro/tona (20,37 milioane euro in total), iar pentru ANT 9 – schema cuplata de productie, speciile ovine/caprine – 4,71 euro/cap, respectiv 42,97 milioane de euro.

Platile pentru Ajutoarele Nationale Tranzitorii in sectorul vegetal si zootehnic se fac in lei, la cursul de schimb de 4,7496 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2019 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 1 octombrie 2019.

Potrivit sursei citate, in perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019, au fost autorizate plati in avans aferente campaniei 2019 in suma de 1,319 miliarde euro, reprezentand cea mai mare suma autorizata la plata in avans incepand cu campania 2009, anul in care a fost acordata pentru prima data plata in avans.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu