Aproape 750 de viziere au fost deja donate spitalelor din Maramureș

PNL

Criza provocată de coronavirusul COVID-19 prezintă și părțile bune ale oamenilor. Arată că, pentru un țel comun, maramureșenii nu sunt doar inventivi, ci sunt cu adevărat oameni cu suflet mare. Este și situația inimoșilor tineri de la ”Carpatic Studio” care, în doar câteva zile, au reușit să confecționeze și apoi să doneze aproape 750 de viziere spitalelor din Maramureș.

Acțiunea pornită în urmă cu numai o săptămână, în 26 martie, s-a materializat într-o inițiativă extraordinară care vine în sprijinul ”eroilor” în halate albe, a medicilor și personalului sanitar din Marmaureș, care înfruntă temutul virus în fiecare zi.

”Totul a pornit de la o idee, având material disponibil pentru 30 de viziere și încurajările câtorva prieteni care ne-au convins că am putea face o treabă bună. În 31 martie, la doar cinci zile distanță, am reușit să livrăm primele 728 de viziere spitalelor din Baia Mare și din împrejurimi. Acest lucru a fost posibil prin implicarea în proiect cu materiale, cu sume de bani sau cu munca voluntară a unor oameni care simt și gândesc la fel ca noi: că sănătatea nu are preț. Pentru a putea continua, însă, avem nevoie de și mai mult ajutor. Doresc să subliniez faptul că vizierele sunt oferite gratuit spitalelor și sperăm să ajungem să confecționăm 10.000 de astfel de elemente de protecție. Pentru ca acest lucru să fie posibil, avem nevoie de sprijinul tuturor celor care doresc să se implice cu materialele de care avem nevoie sau cu sprijin financiar. Munca noastră este voluntară, pentru că, în astfel de momente, fiecare trebuie să luptăm pentru același țel: să ne salvăm medicii și asistenții, pentru ca ei să poată, apoi, să ne salveze pe noi”, a declarat Alex Bicăzan, reprezentant al ”Carpatic Studio”.

Tinerii au muncit cot la cot, de dimineața până seara și în week-end, pentru că medicii noștri nu au timp de odihnă, iar virusul lovește în fiecare moment, în cele mai neașteptate locuri. În 31 martie, reprezentanții ”Carpatic Studio” au donat 300 de viziere Spitalului Județean “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, 108 bucăți au mers către Spitalul TBC, 200 de viziere au fost donate Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, iar 120 de bucăți au ajuns la Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Nevoile sunt însă mult mai mari, fapt pentru care ”Carpatic Studio”lansează un apel către de toți cei care pot și vor să se implice în această campanie al cărei singur scop îl reprezintă protejarea sistemului medical și sanitar în lupta cu noul coronavirus. Toți cei care pot și doresc să facă donații, pot depune în contul bancar RO16BTRLRONCRT0300132501, deschis la Banca Transilvania, titular de cont fiind Bicăzan Răzvan Alex, cu mențiunea ”donație viziere”.

”Echipa Carpatic Studio va da dovadă de transparență maximă, anunțând periodic sumele primite, numărul de viziere realizate și donate. Mulțumim pe această cale tuturor susținătorilor pentru ajutorul financiar, material sau fizic acordat, deoarece știm că fără aportul susținut al tuturor, acest proiect nu ar fi fost posibil. Acțiunea noasră va continua atâta timp cât vom avea materiale suficiente și fonduri pentru a le achiziționa”, a declarat Alex Bicăzan.

Cei care doresc informații suplimentare pot suna la numărul de telefon 0747/326.903 sau pot cere detalii pe pe pagina de Facebook, Carpatic Studio.

ZiarMM.ro

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1