AZI NOAPTE – A furat la beție o mașină ca să ajungă mai repede acasă. Era să facă și accident

Unii oameni, după ce beau bine, se cred în filme de acțiune. Un bărbat din Merișor, după ce a tras bine la măsea, s-a gandit că dacă ar fura o mașină din Ardusat ar ajunge mai repede acasă. Nu a contat că nu are permis, și ce era și mai grav era faptul că a fost la un pas de a face un accident.

Alarma s-a dat în noaptea zilei de 21 ianuarie a.c., cand polițiștii din Seini au fost sesizați prin apel 112 de către un șofer, cu privire la faptul că, aflat în trafic în localitatea Săbișa, a observat un autoturism, care circula din contrasens, iar la un moment dat, a pătruns pe banda sa de mers, apelantul evitând în ultimul moment un impact.

„În urma discuțiilor purtate la fața locului cu apelantul și un alt participant la trafic, s-a stabilit faptul că, după evitarea impactului, autoturismul în cauză a oprit pe axul drumului. Conducătorul autoturismului cu privire la care s-a făcut sesizarea a fost identificat ca fiind un bărbat de 53 de ani din Merișor. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. I-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că bărbatul de 53 de ani nu deține permis de conducere. Totodată, au fost efectuate verificări și cu privire la autoturismul condus, stabilindu-se faptul că ar fi fost sustras din curtea unui imobil din comuna Ardusat, cu scopul de a se deplasa la domiciliul său. În baza probatoriului administrat, polițiștii din Seini, cu sprijinul celor din Tăuții Măgherăuș, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore asupra bărbatului de 53 de ani din Merișor, urmând să fie prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă”, au anunțat polițiștii maramureșeni.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt calificat.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu