BAIA MARE – Acțiune pentru depistarea cerșetorilor în zona Gării CFR

Băimărenii au început să reclame faptul că pe străzile din Baia Mare au reapărut cerșetorii. Unii dintre ei chiar sunt agresivi dacă nu le dai un leu sau altceva. Zilele trecute Poliția Locală a municipiului a desfășurat o acțiune comună cu Poliția Municipiului, Direcția de Asistență Socială, Direcția Generală de Protecție a Copilului, în zona Gării CFR, pe linie de combatere a fenomenului cerșetoriei.

Cu această ocazie au fost identificate un număr de 25 de persoane care au fost transportate la Poliția Municipiului Baia Mare, în vederea stabilirii identității acestora.

Polițiștii locali erau sesizați, în 3 iulie, că pe strada Grănicerilor două persoane tulbură ordinea si liniștea publică. La fața locului un echipaj format din doi polițiști locali a constatat faptul că persoanele părăsiseră zona. Însă, în timp ce monitorizau zona, a avut loc un eveniment rutier cu victime, a fost asigurată ordinea și liniștea publică până la sosirea autospecialelor Poliției și Ambulanței.

În 6 iulie, a fost sesizată tulburarea ordinii și liniștii publice prin gălăgie, pe strada Aleea Neptun. Echipajul format din doi polițiști locali a identificat persoanele în cauză, acestea fiind sancționate contravențional.

„În data de 08.07.2023, ora 02.51, un ehipajul mixt  a fost sesizat asupra faptului că pe strada Mărășești nr. 28/29, dintr-un apartament se aude muzică la intensitate mare. La fața locului persoana în cauză a refuzat să deschidă ușa și să comunice cu echipajul, urmând a fi aplicate măsurile legale în vigoare. În data de 07.07.2023, ora 21.05, a fost sesizată arderea de deșeuri pe strada Cerbului. Echipajul format din doi polițiști locali  a identificat  și sancționat contravențional persoana în cauză.

În data de 08.07.2023, ora 00.30, echipajul format din doi polițiști locali  a fost sesizat  asupra faptului că pe str. Dragoș Vodă în scara unui bloc este tulburată liniștea publică. La fața locului au fost identificate un număr de 6 persoane care consumau alcool și făceau gălăgie, au fost sancționate contravențional În data de 08.07.2023, ora 03.09, echipajul format din doi polițiști locali  a fost sesizat  asupra faptului că pe str. B.S. Delavrancea, pe o bancă, mai multe persoane consumă alcool și este tulburată liniștea publică, la fața locului au fost identificate două persoane care consumau alcool și făceau gălăgie, acestea au fost sancționate contravențional”, arată Poliția Locală.

În weekend, echipajul format din doi polițiști locali a fost sesizat asupra faptului că pe str. Ioan Slavici, într-un imobil, se aude muzica la intensitate mare și este tulburată liniștea publică. La fața locului a fost identificată persoana in cauză care a fost sancționată contravențional

În miez de noapte, în finalul de săptămână trecut, echipajul format din doi polițiști locali era sesizat asupra faptului că pe strada Minerilor, la un local, se aude muzica la intensitate mare și este tulburată liniștea publică. La fața locului a fost identificata persoana in cauză, fiind sancționată contravențional.

În data de 09.07.2023, ora 23.29, echipajul format din doi polițiști locali a fost sesizat  asupra faptului că pe strada Dragoș Vodă, dintr-un imobil se aude muzica la intensitate mare și este tulburată liniștea publică. Au fost identificate persoanele în cauză care au  fost sancționate contravențional.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu