Cât de mari sunt datoriile Primăriei Baia Mare – Ce spune vicele cu atribuții de primar

Baia Mare are datorii de câteva milioane de lei. Viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș, a susținut zilele trecute o conferință de presă cu privire la proiectul de buget pe anul 2024, lista de investiții, situația proiectelor pe care administrația le are în derulare sau care urmează, problemele de ordine publică, urbanism și relații internaționale. Cum era de așteptat s-a discutat și despre Clubul Sportiv Minaur.

„În ceea ce privește situația datoriilor, la finalul anului 2023 Baia Mare avea puțin peste 80 de milioane de lei datorie. Aceste datorii erau compuse din 47 de milioane de lei restanțe pe care noi le-am eșalonat cu furnizorii care au dorit, 29 de milioane de lei față de furnizori care nu au dorit eșalonare, respectiv în jur de 9 milioane de lei facturile curente, care sunt încadrate la datorii, dar nu sunt nici măcar în perioada de scadență.

Datoriile eșalonate nu se regăsesc în evidențele de pe diverse site-uri consultate de jurnaliști, nici pe site-ul municipiului Baia Mare, dar ele există. Am reușit în prima lună a acestui an să ne ținem de protocolul asumat față de toți agenții economici care au acceptat eșalonarea”, a spus acesta.
Am aflat și că Baia Mare nu duce lipsă de proiecte, bani doar să avem. Urmează luna aceasta votul pe bugetul pentru anul 2024.
Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu