CAȚI BANI NE VA COSTA – Ne pregătim de Sărbătoarea Castanelor 2022

Consilierii locali sunt așteptați, în data de 9 august, la o ședință de Consiliu Local care va avea e ordinea de zi și cateva proiecte care vizează organizarea Sărbătorii Castanelor în acest an. Proiectul de hotărâre privind aprobarea organizării de către Municipiul Baia Mare a evenimentului cultural „Sărbătoarea Castanelor” – ediția a XXVIII-a, în perioada 23 – 25 septembrie 2022 va fi supus atenției aleșilor locali în ședința de săptămana viitoare.

Tot în ședința din 9 august se va discuta și proiectul de hotărâre privind aprobarea taxelor speciale de participare la evenimentul ,,Sărbătoarea Castanelor”, în perioada 23 septembrie – 25 septembrie 2022 și a Documentației
de repartizare prin licitație publică a amplasamentelor aflate pe domeniul public al Municipiului Baia Mare, în vederea participării și desfășurării de activități în perimetrul de desfășurare a evenimentului.

„Formații și artiști consacrați din lumea muzicală națională și internațională vor crea de-a lungul serilor de sărbătoare o atmosferă de poveste și show-uri autentice, aceștia urmând să evolueze în locații diferite din oraș, respectiv Piața Libertății și B-dul Unirii.

Programul evenimentului cuprinde Scenă Piața Libertății, în perioada 23 – 25 septembrie 2022: spectacol muzical pentru copii, muzică ușoară veche și folk, concert simfonic, spectacol folcloric, respectiv Scenă Bd. Unirii, în perioada 23 – 25 septembrie 2022: concerte de muzică pop – dance.

Spectacolele muzicale vor fi diversificate, astfel încât să fie atinse categorii de public variate: iubitori de muzică pop-dance, de muzică ușoară veche, îndrăgostiţi ai muzicii vechi şi cei care ascultă muzică populară deopotrivă, fani ai folk-ului, dar şi cei care savurează un spectacol de operă. Cei prezenţi la sărbătoare vor putea să-şi aleagă artiştii favoriţi care vor evolua pe scenele amplasate în cele două locații.

Programul va mai cuprinde manifestări precum: Ședința festivă a Consiliului Local Baia Mare, „Expo – Flora Maramureş”, Parada de deschidere a evenimentului ”Sărbătoarea Castanelor” – la care vor participa diferite oficialități, reprezentanți ai unităților de învățământ, ai cluburilor sportive și de majorete sau organizații nonguvernamentale, expoziții permanente și temporare ale muzeelor, târguri ale meșterilor populari și de produse tradiționale, concerte de muzică de fanfară, cât și spectacole de teatru.

Totodată, în cadrul evenimentului se vor mai desfășura activități de amploare la care Municipiul Baia Mare este partener: ”Anuala Artelor”, „Studio Studențesc”, precum și un simpozion internațional de sculptură și pictură, organizate de Centrul de Artă Contemporană “Colonia Pictorilor” și Asociația Filiala ”Uniuni Artiștilor Plastici” Baia Mare.

Costurile totale estimate, necesare pentru organizarea acestui eveniment, sunt în sumă de 3.000.000 lei și presupun achiziţii de servicii şi produse necesare desfășurării acestuia, precum: servicii muzicale, servicii de prezentare spectacole, servicii de scenotehnică, instalare/dezinstalare echipament, sonorizare/lumini şi activităţi suport pentru interpretare artistică la scenă, servicii de pirotehnie sau joc de drone, servicii de închiriere toalete ecologice, servicii/produse de promovare a manifestărilor din cadrul evenimentului (ex: afiş, pliant program, flyer, mash, altele asemenea), servicii de cazare, servicii de restaurant, servicii de interpretariat pentru delegaţiile oficiale; taxă UCMR-ADA, alte cheltuieli (buchete flori, aranjamente florale, etc.)”, se arată în raportul de specialitate la acest proiect de hotărare.

În weekendul de dinaintea Sărbătorii Castanelor în Baia Mare vom avea un alt eveniment. Consilierii locali vor da sau nu undă verde proiectului de hotărâre privind aprobarea cooperării dintre Municipiul Baia Mare și Organizația Diaspora Locală în vederea organizării evenimentului ” Baia Mare Science Festival 2022”, în perioada 15-17 septembrie 2022.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu