Chelința: Fetiță de trei ani, accidentată de un bărbat aflat pe moped. Acesta nu avea permis de conducere

Marți, 29 noiembrie, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că o minoră a fost victima unui accident rutier, în care a fost implicat un moped, iar conducătorul acestuia a părăsit locul faptei.

La fața locului, polițiștii au constatat că, în jurul orei 12.30, un bărbat de 45 de ani din Chelința, a condus un moped pe D.J. 108E, în localitatea Chelința, unde a surprins și accidentat o minoră de 3 ani, aflată în calitate de pieton, informează IPJ.

Un echipaj SMURD i-a acordat îngrijiri medicale minorei, dar nu a fost transportată la spital. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, motiv pentru care, pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu