Cinci lucruri care schimbă lumea 12 februarie 2021

1. Mecanismul de redresare și reziliență de 672,5 miliarde de euro, aprobat.

💶 Parlamentul European a aprobat Mecanismul de redresare și reziliență, la care a fost raportor colegul meu Dragoș Pîslaru. Mecanismul a fost conceput pentru a ajuta țările Uniunii să combată efectele pandemiei de COVID-19. Banii vor finanța proiecte conexe demarate la 1 februarie 2020 sau ulterior. Finanțarea va fi disponibilă timp de trei ani, iar guvernele Uniunii pot cere o pre-finanțare de până la 13% pentru planurile lor de redresare și reziliență.

2. Africa de Sud a suspendat vaccinul AstraZeneca din cauza eficacității sale limitate împotriva noii tulpini

🧪 Africa de Sud a suspendat temporar administrarea vaccinului AstraZeneca, după ce un studiu a arătat că serul britanic ar avea o eficacitate limitată față de varianta sud-africană, prezentând o serie de rezultate considerate dezamăgitoare. Ministrul sănătății, Zweli Mkhize, a anunțat că, în următoarele săptămâni, guvernul va pune la dispoziție vaccinurile produse de Johnson & Johnson și Pfizer-Biontech.

3. Președintele american anunță o rivalitate SUA-China care va fi dusă la extrem

Președintele american, Joe Biden, a atenționat că rivalitatea între SUA și China va lua forma unei ”competiții extreme”, asigurând totodată că vrea să evite ”un conflict” între primele două puteri mondiale. Joe Biden a anunţat miercuri crearea unui grup de lucru la Pentagon pentru a elabora strategia de adoptat în faţa Chinei. După anunțul creării acestui grup de lucru, Biden a discutat pentru prima dată cu omologul său chinez, Xi Jinping, exprimând dorința SUA de a menține o zonă indo-pacifică liberă.

4. Tensiuni și expulzări pe linia Moscova – Bruxelles

Moscova a declarat persona non grata și a decis expulzarea unor diplomaţi polonezi, germani şi suedezi, la numai câteva ore după ce șeful diplomației europene, Josep Borrell s-a întâlnit cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Germania, Suedia şi Polonia au expulzat la rândul lor diplomați ruși de pe propriile teritorii drept răspuns.

5. Departamentul de stat reclamă un nou abuz în Ungaria

Primul post independent de radio din Ungaria, Klubradio, va înceta să mai emită de duminică seara după ce a pierdut în apel marţi, rămânând fără licenţă pentru că autoritățile susține că „a încălcat regulile”, a anunţat marţi managerul său, Andras Arato. Departamentul de Stat al SUA, condus de Antony Blinken, critică într-un comunicat oficial ”declinul pluralismului media” în Ungaria și se arată ”profund îngrijorat”.

🌬 IMAGINEA CARE SCHIMBĂ LUMEA: Un lucrător al parcului de miniaturi MiniWorld din Lichtenstein șterge zăpada de pe monumentul din Washington DC

Nicu Ștefănuță, europarlamentar Renew Europe

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu