CJ Maramureș, parteneriat pentru realizarea unei piețe tradiționale în orașul Borșa

Consiliul Județean Maramureș a aprobat în 5 octombrie trecute un acord de parteneriat cu Primăria Borșa în vederea realizării unei piețe tradiționale în orașul maramureșean.

”Continuăm parteneriatele pentru realizarea de piețe tradiționale în județul Maramureș. În acest sens, în ședința Consiliului Județean am aprobat Acordul de Parteneriat între CJ Maramureș și Primăria Borșa pentru realizarea proiectului ”Piață tradițională în Orașul Borșa”.

Odată aprobat acest parteneriat, vom găsi sursa de finanțare necesară pentru realizarea acestui obiectiv și vom depune în comun cu Primăria Borșa cererea de finanțare.

Îmi doresc să realizăm piețe tradiționale în cât mai multe localități din Maramureș, pentru că în județul nostru încă avem oameni gospodari, harnici, care muncesc zi de zi în fermele și gospodăriile proprii pentru a obține produse naturale, de cea mai bună calitate.

Piețele tradiționale vin în sprijinul cetățenilor, oferindu-le producătorilor posibilitatea desfacerii produselor obținute, iar consumatorilor accesul la alimente de calitate, sănătoase și accesibile”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu