CODUL MUNCII MODIFICAT – Ce trebuie să știe angajatorii din Maramureș

Pe final de octombrie a intrat în vigoare Legea 283 din 2022, care aduce o serie de modificări Codului Muncii. Această lege redefinește noțiunea de ,,victimizare” și interzice aplicarea oricărui tratament nefavorabil salariaților, ca urmare a exercitării drepturilor recunoscute de Lege.

Victimizarea este redefinită ca fiind „orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau sesizare a organelor competente, respectiv la o acțiune în justiție cu privire la încălcarea drepturilor legale sau a principiului tratamentului egal și al nediscriminării”. În plus, se instituie în sarcina angajatorilor interdicția de a aplica orice tratament nefavorabil salariaților și reprezentanților acestora, ca urmare a exercitării de către aceștia a drepturilor recunoscute de lege.

Salariatul care se consideră victima unui tratament advers din partea angajatorului are dreptul de a se adresa instanțelor de judecată competente cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare sau anularea situaţiei create ca urmare a tratamentului advers, cu prezentarea faptelor în baza cărora poate fi probată existenţa respectivului tratament.

Angajatorii din Maramureș trebuie să știe că orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare din acestea, însă doar sub condiția respectării cerinței privind nesuprapunerea programului de muncă.

Avem în plus, interdicția stabilirii unei noi perioade de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleași părți se încheie un nou Contract Individual de Muncă pentru aceeași funcție şi cu aceleași atribuții.

„Următoarele reglementări stabilite prin O.U.G. nr. 37/2021 nu mai sunt aplicabile astfel:

1)Articolul 17, alineatul (4) „elementele din informarea prevăzută la alin. (3) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă, cu excepţia fişei postului pentru salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care specificarea atribuţiilor postului se poate face verbal.”

2)Articolul 17, alineatul (4^1)  “prin excepţie de la prevederile alin. (4), la solicitarea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să îi comunice în scris fişa postului cu specificarea atribuţiilor postului.”

3)Articolul 119, alineatul (2) „pentru salariaţii mobili, salariaţii care desfăşoară muncă la domiciliu şi salariaţii microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorul ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat în condiţiile stabilite cu salariaţii prin acord scris, în funcţie de activitatea specifică desfăşurată de către aceştia.”

4)Articolul 241, “ regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu excepţia microîntreprinderilor definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz.”

Recomandăm angajatorilor să studieze forma actualizată a Codului muncii, deoarece în cursul lunii octombrie prin Legea nr. 283 au fost aduse modificări și completări, inclusiv și la articolele care au fost anterior cuprinse în O.U.G. nr. 37/2021”, precizează ITM Maramureș.

Tot acum în Codul Muncii a apărut concediul de îngrijitor. Mai exact, dreptul salariatului de a beneficia de concediu de îngrijitor în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu salariatul şi care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, pe o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului.

Dragoș HOJDA

 

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu