CODUL RUTIER MODIFICAT – Unele abateri ale șoferilor vor fi sancționate drastic

Recent, Ministerul Afacerilor Interne a lansat în dezbatere publică modificarea Codului Rutier, de data aceasta autoritățile fiind decise să pedepsească mai aspru comportamentul agresiv la volan, condusul mașinii după ce ai băut o bere sau nerespectarea anumitor reguli de circulație.

Prin acest proiect de ordonanță de urgență „se definește comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum și sancțiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (1.305 lei -2.900 lei.), se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii (de la 580 lei-725 lei la 1.305 lei -2.900 lei). Totodată, sancțiunea contravențională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuiește cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile”.

„Se introduce sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a

manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile, de a circula în sens contrar direcției de mers pe calea unidirecțională, se introduce o nouă majorare cu 30 de zile a perioadei de suspendare aplicate pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute la art. 101 alin. (3) lit. d) și art. 102 alin. (4), dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depășire (de la 580 lei-725 lei la 870 lei – 1.160 lei), totodată fiind majorată sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile”, se precizează îmn nota de fundamentare la Proiectul Ordonanței de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Alte schimbări preconizate sunt: „se trece într-o clasă superioară de contravenții, abaterea de la regulile privind depășirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei -2.900 lei), se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile, se trece într-o clasă superioară de contravenții nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei-725 lei la 870 lei -1.160 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile”.

„Apoi, se trece într-o clasă superioară de contravenții fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de  circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei -2.900 lei); totodată, se majorează sancțiunea contravențională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile, se reglementează soluția de suspendare, de drept, a termenului de prescripție de 6 luni pentru cumulul de 15 puncte de penalizare până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulație privind circulația pe  sens opus, conducerea sub influența băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulație din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să se majoreze cu 30 de zile. Se reglementează interdicția de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină, se stabilesc în concret datele de identificare ale persoanei căreia i-a fost încredinţat vehiculul pe care proprietarul/deținătorul mandatat trebuie să le comunice la solicitarea poliției rutiere, precum și un termen în care acestea urmează a fi transmise, se introduce o excepție de la posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în cazul săvârșirii contravenției prevăzute la art. 102 alin. (1) pct. 14, constând în nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, se modifică textul prevăzut la art. 101 alin. (1) pct. 8 privind obligațiile și interdicțiile conducătorilor de biciclete și trotinete electrice care constituie contravenții, în sensul eliminării dispozițiilor de trimitere expresă către anumite norme din cuprinsul OUG nr. 195/2002 și Regulamentului de aplicare a acesteia, se reglementează reluarea de drept a perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în mod succesiv, una în continuarea celeilalte, se reglementează obligația de a susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație atunci când titularul permisului de conducere a fost implicat într-un accident de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, dacă a fost încălcată o regulă de circulație prevăzută cu suspendarea dreptului de a conduce, iar instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit.e) și g) din Codul de procedură penală, respectiv se elimină suprapunerea perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce”, se subliniază în documentul citat.

În plus, autoritățile vor să modifice și condițiile în care poate fi susținut testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, fiind reglementată posibilitatea titularilor de permise de conducere de a susține testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație la orice serviciu al poliției rutiere.

Toate aceste propuneri ar urma să intre în vigoare după ce proiectul de ordonanță apare în Monitorul Oficial.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu