CONCURS – Spitalul din Târgu Lăpuș caută director medical

Spitalul Orășenesc Târgu Lăpuș organizează la finele acestei luni concurs/examen pentru ocuparea a două posturi de director, conform O.M.S. nr. 284/2007 completat cu O.M.S. nr. 954/2017. Este vorba despre un concurs pentru ocuparea funcției de director medical, pentru această funcție fiind nevoie de îndeplinirea unor condiții și anume să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină, respectiv vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – minimum 5 ani.

Tot unitatea spitalicească din Târgu Lăpuș caută director financiar-contabil. Și în acest caz trebuie îndeplinite o serie de condiții, respectiv doritorii trebuie să fie absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic, dar și să aibă minimum 15 ani vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului.

Depunerea dosarelor de concurs trebuie să se facă până în data de 20 aprilie, prima probă, cea scrisă fiind programată o săptămână mai tărziu, în 27 aprilie, respectiv tot în 27 aprilie la orele amiezii proba de susţinere a proiectului de specialitate şi a interviului de selecţie.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu