CONTROALE BALASTIERE MARAMUREȘ – Amenzi de aproape 600.000 de lei

Nu mai puțin de 30 de controale și 18 sancțiuni contravenționale aplicate, în trei zile, de 16 inspectori și 6 topografi ai Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) împreună cu reprezentanții Gărzii de Mediu Maramureș și Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Apele Romane precizează că sancțiunile au vizat activități ilegale de exploatare a agregatelor minerale desfășurate de agenții economici în afara perimetrului autorizat sau fără acte de reglementare. Într-un comunicat oficial al intituției se precizează că la nivel național, Inspecția Națională a Apelor Române a aplicat, în 6 luni, amenzi în valoare de 2,68 de milioane de lei și a înaintat 2 plângeri penale în cadrul a 154 de controale. Acțiunile sunt organizate în baza protocolului încheiat între Inspecția Națională a Apelor Române, Garda de Mediu și Poliția Română.
Mai spunem doar că controalele mixte la balastiere au început în luna mai și vor continua până la sfârșitul anului.
FOTO Apele Romane
Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu