CONTROALE – Plăți făcute fără temei legal descoperite la mai multe primării din județ

Curtea de Conturi a găsit, în timpul controalelor făcute la primăriile din Maramures, și abateri cauzatoare de prejudicii, urmare misiunilor de audit fiind constatate prejudicii în sumă totală de 17.703 mii lei (inclusiv accesoriile aferente), din care recuperate operativ 617 mii lei. De cele mai multe ori aceste abateri se datorează necunoașterii legilor.

„Cele mai semnificative abateri se referă la efectuarea de cheltuieli cu bunuri și servicii fără contraprestație (bunuri, lucrări de reparații curente, servicii nerecepționate în cantitatea facturată și plătită) în sumă de 14.026 mii lei. Cu ocazia misiunilor de audit au fost identificate, la 10 unități administrativ teritoriale, cazuri de plată fără temei legal a unor elemente de cheltuieli cu bunuri si servicii fără contraprestație. La Ardusat s-a constatat plata sumei de 31 mii lei reprezentând penalități, fără a fi luate măsuri de recuperare de la persoanele cu atribuții în domeniul în care s-a constatat prejudiciul, acțiunea fiind în procedură de valorificare.

Cauzele deficienței prezentate constau în necunoașterea/interpretarea eronată a prevederilor contractuale, angajarea şi de a utilizarea creditelor bugetare peste limita prevederilor bugetare, precum şi funcționarea defectuoasă a controlului intern managerial. De asemenea, la Ocna Șugatag s-a constatat plata fără temei legal a sumei de 20 mii lei, reprezentând elemente de cheltuieli incluse nejustificat în situațiile de lucrări de reparații și reabilitare străzi în sat Șugatag. Cauzele deficienței prezentate constau în neverificarea riguroasă a elementelor de cheltuieli cuprinse în situații de lucrări”, se precizează în raportul Curții de Conturi.

O altă neregulă depistată a fost cea referitoare la nerespectarea prevederilor legale privind acordarea și regularizarea avansurilor pentru obiective de investiții în sumă de 1.150 mii lei:  Urmare misiunii de audit financiar efectuată la U.A.T.C. Rozavlea s-a constatat acordarea de avansuri în sumă de 1.150 mii lei, nejustificate până la data misiunii de audit prin produse, lucrări sau servicii efectuate, în cazul obiectivului „Modernizare străzi rurale, în comuna Rozavlea, județul Maramureș”. Cauza deficienţei prezentate este funcționarea neconformă a controlului intern managerial. Efectuarea de cheltuieli de capital fără contraprestație în sumă de 856 mii lei, deficiența fiind identificată la 17 unități administrativ teritoriale. Nominalizăm U.A.T.C. Coroieni unde s-a constatat plata fără temei legal a sumei de 252 mii lei, reprezentând elemente de cheltuieli incluse nejustificat în situațiile de lucrări întocmite la obiectivul de investiții ”Alimentare cu apă și rețea de canalizare cu stație de epurare ȋn localitatea Vălenii
Lăpușului din Comuna Coroieni, Lot1- Alimentare cu apă”.

„Cauzele deficienței prezentate au constat în neverificarea riguroasă a elementelor de cheltuieli cuprinse în situații de lucrări și efectuarea cu superficialitate a recepției lucrărilor de către comisia de recepție. În timpul misiunii
de audit, executantul lucrărilor a întocmit factură storno pentru suma de 31 mii lei, diminuânduse astfel datoriile către acest executant. De asemenea, la U.A.T.C. Vima Mică s-a constatat plata fără temei legal a sumei de 108 mii lei, reprezentând elemente de cheltuieli incluse nejustificat în situațiile de lucrări întocmite la obiectivul de investiții ”Construirea unor poduri/podețe în comuna Vima Mică”. Cauzele deficienței prezentate sunt reprezentate de
neverificarea riguroasă a elementelor de cheltuieli cuprinse în situații de lucrări și neefectuarea recepției parțiale a lucrărilor solicitate la plată. Similar, la U.A.T.O. Seini s-a constatat plata nedatorată în sumă de 98 mii lei pentru lucrările de investiții decontate pe strada Căminului din Săbișa, orașul Seini. În timpul misiunii de audit s-a întocmii Proces verbal de custodie pentru „grup generator energie electrică trifazar P = 10 kW” în valoare de 60 mii lei, iar pentru lucrările de montaj decontate și neexecutate s-a întocmit factura storno cu valoarea de 40 mii lei”, mai arată raportul amintit.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu